Alerg, alerg, alerg. Ma grabesc. Incetinesc mersul. O iau la fuga. De ce ma grabesc? Dar de ce ma opresc? Sunt prizonierul vidului; nu am capacitatea de a ma opune, sunt incapabil. Ce se intampla? O presiune insuportabila exercitata de frustrari ma doboara iar eul meu umil, nesimnificativ, bolnav riposteaza incercand sa ma omoare prin propriile lui nabusiri. Am esuat. Experimentul s-a incheiat. Cineva a hotarat ca am adus rezultate concludente proiectului aflat in desfasurare: "Rezistenta cobaiului a fost nula in fata modificarilor de mediu, astfel incat i-a produs decesul in mai putin timp de cat ne-am asteptat." Asa sa fie oare? Nu cred. Am hotarat sa ma trezesc si sa incetez sa mai fac excese de Noisette dupa ora 22:00. Odata ce mi-am repornit functiile vitale si mi-am asfixiat un sfert din plamani, m-am ridicat si am plecat. Te intrebi unde, nu? Sau zici la munca, evident. Dar azi am hotarat sa renunt la explicatia Dex-ului, cum ca ar exprima un locativ. Stiu, atunci cand auzi unde si cand, astepti un raspuns clar si ferm referitor la loc si timp. Dar astazi am hotarat sa renunt la aceste idei si am sa iti raspund ca plec dar fara vreo directie. Acum tu fizician inteligent ai sa zici ca nu exista: trebuie sa ai o marime, directie si un sens al directiei. Dar tu cand te nasti sti incotro vrei sa o apuci? Nu cred. ( to be continued )
Postări