Medias Blog Awards 2010

www.dianthus-medias.ro

M-am hotarat sa iau si eu parte la acest concurs. Vreau sa particip pentru ca vreau sa imi fac blogul cunoscut, vreau sa cunosc si eu la randul meu cat mai multi bloggeri medieseni si vreau sa aflu parerea unor oameni cu mai multa experienta in domeniu despre ceea ce postez aici. Va multumesc ca realizati an de an acest concurs pentru ca oferiti oportunitati tinerilor medieseni !

ce este fericirea?

Fericirea este un lucru atat de complex, un veritabil unicat si cu numeroase infatisari. Fiecare vede, intelege si isi doreste o fericire numai a lui; asa cum o vede el. Unii gasesc fericirea doar in bani sau in bunuri materiale, altii in sex si unii mai speciali in dragoste. De ce ii numesc "speciali" pentru ca sunt foarte putini. Sunt pe cale de disparitie. Asa cum protejam animalele, plantele care sunt pe cale de disparitie astfel ar trebui sa ocrotim aceste fiinte speciale si sa le oferim tot ce e mai bun pentru ca doar ei mai au omenescul in ei. Nu ai dreptul sa judeci pe altii. Fiecare are o singura sansa de a face ceva cu ce l-a inzestrat Cel de sus. Fiecare are dreptul sa isi creeze fericirea pe care o vrea. Dar oare cu fericirea te nasti sau trebuie sa ti-o creezi ? Recent am auzit ca englezii sau americanii au realizat un studiu pe mai multi oameni si au descoperit ca fericirea este un lucru cu care te nasti; fericirea nu ti-o "produci". Am ramas surprins si in acelasi timp suparat. Mi-am dat seama ca intr-un fel acesti oameni au dreptate. Daca o persoana se bucura toata viata de ceea ce primeste, realizeaza sau i se intampla (chiar si de lucruri marunte pentru care alte persoane nu ar simti nimic) atunci aceasta persoana este intradevar fericita. Dar daca cineva simte o satisfactie doar cand primeste ceva scump sau daca va fi promovat la locul de munca si in rest este plictisit si fara nicio motivatie de a mai trai, atunci aceasta persoana nu este fericita si nici nu va fi vreodata. Aceasta fiinta va fi tot timpul nemultumita si gandul care il framanta il face invidios si il obliga sa-si doreasca ce au ceilalti. Asadar daca nu esti fericit de la inceput si nu stii sa apreciezi ceea ce ai si chiar ceea ce nu ai nu vei fi fericit niciodata. Cu siguranta ca vei avea satisfactii de moment, dar sunt doar niste sclipiri si nimic mai mult. Viata este grea, este o lupta continua care nu se mai termina decat in ultimul moment. Eu cred ca fericirea este o speranta continua care iti da putere, ambitie si motivatie, care te obliga sa lupti si sa nu te dai batut. Aceasta iti promite in final fericirea pentru care ai luptat si ai muncit o viata. Dar fericirea difera de la un om la altul,nu? Altii cred ca vor fi fericiti numai daca se casatoresc si au copii, altii daca reusesc sa fi avut la viata lor un numar considerabil de femei/barbati in pat. Unii se vad fericiti facand baie in lapte si miere, altii se arunca in munca si nu mai vor sa iasa din acest ciclu vicios. Si totusi exista si unii care isi pierd orice speranta si renunta la lupta. Se merita sa renuntam la o sansa atat de unica? La o demonstratie de curaj si perseverenta? Nu cred. Si ca sa inchei intr-o nota optimista, eu cred ca exista fericire. Fie ca te nasti cu ea, fie ca nu, fie ca vezi fericirea in 10 lei, intr-o pereche de pantaloni Gucci sau intr-o masina traznet, fericirea EXISTA ! Dar fericirea se atinge DOAR in doi !!!

Pot să gust?

Lămpaşul încins îşi face apariţia grandioasă in deşertul lumesc; el este considerat providenţa sufletelor însetate de fericirea supremă. Tentaculele lui scânteietoare penetrează icoana păzitoare a sufletelor înfometate. Le anesteziaza căpitanii pentru a putea evita o posibilă scufundare a vasului în agonie. Toate sufletele costelive aşteaptă sosirea lămpaşului în existenţa lor tulburată, pentru a le împărtăşi serenitatea absolută. Însă acestea se scufundă în avalanşa plămădită de propria lor sete pentru seva vieţii. O singură picătură le-ar oferi starea veşnică de beatitudine. Cum să ajungă însă acolo? E o întrebare care frământă minţi geniale. Fiecare vapor care transportă un suflet aşteaptă să ajungă pe uscat pentru a putea degusta din fructul vieţii. Însă până acolo trebuie să înghiţim multe particule beligerante, să plângem cu multe lacrimi sângerânde şi să sughiţăm multe vorbe dureroase.

Astfel am pornit şi eu în călătoria vieţii. De mic, am cunoscut suflete care îmi ofereau toate condiţile necesare pentru a putea sa îmi construiesc propriul vapor; suflete care pretindeau că ştiu totul despre fructul miraculos, dar care nu gustaseră niciodată din el; suflete care creau fructe aparent similare cu cel divin, în încercarea de a simula acea stare patologică de euforie permanentă; suflete macabre care cred că acea seva supremă se află în interiorul fiecărui suflet, omorând astfel sufletele inocente din jurul lui; suflete care consideră că învelişul lor aparent perfect le secretă o sevă psihică, unică; suflete care iniţiază pe alţii în drumul căutării sevei, dar şi suflete care nu cred în existenţa acesteia. Ajunsesem la un moment dat, la finalizarea vaporului, însă psihic eu nu eram încă pregătit. A fost perioada dificilă care spânzura orice eliberare de sentimente. Moleculele de panică repulsivă, mâhnire apăsătoare si poltronerie obsedantă îmi ispiteau buzele, învăluindu-le în miresme halucinante, ca în final acestea devenind victime ale unor maieştrii potlogari; toate căile erau înfundate iar călătoria mea compromisă. Aceste molecule veninoase mă obligau să îmi plasez călătoria într-un apus etern. Pentru o perioadă îndelungată de timp am uitat de scopul meu cel mai înalt şi am participat la ospăţul murdar al sufletelor pătimaşe. Eu mă simţeam încă crud si sihastru. Goliciunea opresivă oferită de ospăţ îmi îmbiba toate celule cu o stare de pustietate. Un vant arid îmi răscolea gânduri despre nulitatea mea în univers. De ce să lupt?

Într-o zi toridă de vară, am cunoscut-o însă pe ea. Nu am crezut că voi găsi vreodată acea fortă veşnică, imaterială, dătătoare de viaţă, considerată de mulţi de origine divină – dragostea. În acel moment am simţit cum un alt suflet trăieşte, respiră şi simte ca şi mine. În interiorul meu se petreceau lucruri spectaculoase, de care nu auzisem până atunci. Focurile arzânde se apropiau de mine, îmi încălzeau pasiunea până o aducea într-un stadiu de clocot, care culmina cu o explozie de sentimente erotice. Eram doi magneţi a cărei atracţie inexplicabilă răscolea sufletele macabre. Acum am fost pe deplin convins că voi putea pleca în călătoria vieţii. Odată ce am urcat în vapor am simţit cum tot corpul mi-e învăluit într-o mireasmă puternică de optimism.
...
Simţind briza blândă a vieţii, care îmi aducea o mulţime de bucurii interminabile, emoţii covârşitoare, sentimente neasemuite, mi-am adus aminte de vorba valoroasă a unui suflet care mi-a marcat evoluţia: “ Călătoria pe care va trebui să o întreprinzi, să o construieşti pas cu pas, să o realizezi ca pe cea mai mare capodoperă pe care ai fi în stare s-o creezi vreodată ! “
Picături de sudori de consecvenţă si perseverenţă se scurgeau pe fruntea mea în semn de mulţumire pentru acele suflete care m-au ajutat să ajung pe acest drum. O lovitură de trăsnet mi-a străpuns aspru interiorul platonic; vaporul a început să se deterioreze. O fisură măruntă, nesemnificativă îmi diminua voinţa şi fermitatea necesară parcurgerii unei astfel de călătorii. Sudam cu speranţa ruginită rana deschisă. Acum simţeam acea durere de mult prezisă. Nişte sentimente întepătoare îmi electrocutau emoţiile serafice. Trebuia să mă opun acestei distrugeri maligne cu o putere supraomenească. Când crezusem că am reuşit, apăreau tot mai multe leziuni sufleteşti. Simţeam cum toate lucrurile se opun decizilor mele. Aceasta senzaţie usturătoare îmi biciuia nemilos întregul meu scut. Oare acesta era sfârşitul?

Vaporul s-a scufundat, dar nu şi eu. Acum am realizat că toate aceste suferinţe inepuizabile, slăbeau scutul dar întăreau soldatul ! De fiecare dată când acea mică particulă din univers se întâlneşte cu puterea divinităţii, un suflet este conceput. De atunci se ştie cum va fi călătoria acelui suflet. Niciunuia nu i se dă un scut care să nu poată rezista greutăţilor şi surprizelor neplăcute întâmpinate pe drumul găsirii fericirii absolute. Gândurile mele învelite într-o aură de nădejde mă ajutau să îmi duc în cele din urmă călătoria la capăt. Însă condiţia mea fizică era din ce în ce mai slabă; un val de emoţii înceţoşate înăbuşea paznicii vizuali. Întregul corp îmi era invadat de sentimente de anxietate persistentă care mă îmbătau cu stări de euforie paradisiacă. Începeam să observ o lumină care îmi îndruma miscările corpului si mă ducea spre un loc straniu. Acest loc era învelit într-o perdea de stele luminoase care reflectau imaginea miilor de suflete care nu şi-au găsit liniştea proprie. Eu am reuşit să trec de acea perdea, ajungând în acel loc.

O adiere mansuetă îmi dezbrăca corpul de obiectele lumeşti. Păşeam cu picioarele goale pe o perdea mătăsoasă care îmi amorţea simţurile tălpii, oferindu-mi o stare de reverie. Aceşti zvelţi soldaţi verzi dansau în ritmul condus de dirijorul omniprezent care mă trăgea cu o forţă puternică spre un nucleu care deşi nu il vedeam, il simteam. Ştiam că acolo se contopeşte involuntar începutul şi sfârşitul, răul şi binele, pământescul şi divinul. Nu ştiam eu asta, ci sufletul meu. Acolo se fabrica acea particulă miraculoasă care ne-ar putea oferi cheia la comoară. Cu cât mă apropiam mai mult de ea, pielea mi se topea, oasele se crăpau, încheieturile trosneau ... ca în cele din urmă să îmi pierd oglinda mea pământească. Dintr-o dată am devenit un văzduh aparte cu o forţă inepuizabilă şi cu o alimentaţie bazată doar pe emoţii şi sentimente. Acum puteam să văd cine e alchimistul ... un arbore?! Da, un arbore şi nu un arbore oarecare ci Arborele vieţii. Pentru prima dată puteam să ating si să simt mii de alte văzduhuri, toate cu poveştile lor unice de construire a vaporului; unele au pierdut biletul faimos înainte ca să afle de vapor, altele şi-au vândut biletul pentru îndeplinirea unor dorinţe carnale; mai existau şi acelea care au primit vaporul gata construit dar nu au ştiut cum să îl folosească. Nu există nicio limită, nicio barieră între văzduhuri. Toate ne uneam şi ne dezbinam, ne sărutam şi ne îmbrăţişam, ne jucam şi ne alintam pentru că ştiam că vom ajunge să cunoaştem Înaltul, unde este realizată comuniunea sufletului cu universul, unde gândirea sufletului nu cunoaşte restricţie. Urcam spre coroana arborelui cu o viteza nemăsurabilă, însă învelişul aspru şi rigid al arborelui ne certa fiindcă clătinam cetatea, existând astfel riscul ca o picătura infimă din roadele arborelui să provoace o adevarată babilonie în călătoriile iniţiatice ale sufletelor ahtiate.

Ajungând în vârf, am văzut miile de roade ale arborelui. Era însă ciudat, fiindcă fiecare rod era un anumit obiect. Atunci Cineva îmi zise: “Aici fiecare particulă din suflet capătă dimensiuni; aici toate eforturile depuse in călătoria vieţii, vor fi recompensate. Simfonia satisfacţiei supreme va fi exploatată de fiecare suflet în parte ...”. M-am intors să văd care era rodul meu. Văzusem însă doar un orologiu uriaş negru ... Panicat m-am apropiat de el. Sunete grave îmi asasinau dreptul la libertate. O tulburare apăsătoare mă îndemna să rup faţa orologiului; apoi am păşit într-un duium. Eram atât de confuz ... tot ce simţeam şi auzeam erau râsete malefice, suspine mortuare şi vorbe macabre. Deşi puteam să văd orice, eu nu găseam izvorul acestor stări. Însă, dintr-o dată am fost scuturat, agăţat si învârtit de secundar până ce căzusem într-un vid care s-a transformat în cele din urmă într-un dormitor:
- Vreau să ... eu chiar vreau să ... lasă-mă, vreau să fiu fericit !
- Deschide ochii ! Trezeşte-te, ştii bine că poţi să îţi potoleşti pofta oricând !, îmi zise ea.

Moarte ?

Aproape 7 miliarde de suflete nevinovate asteapta sentinta cruciala a judecatorului - ceasul. La ora fixa isi impune prezenta grandioasa cu un glas covarsitor care spanzura orice eliberare de sentimente. Molecule de panica repulsiva si poltronerie obsedanta ispitesc buzele suave, invaluindu-le in miresme halucinante, promitandu-le o stare eterna de beatitudine, ca in final acestea devenind victime ale unor maiestri potlogari. Moleculele se contopesc intr-un acid care au misiunea de a invalui regina in aburi cenusii care sa tulbure orice simfonie armonioasa de sentimente. Acidul beligerant cunoaste ramificatiile reginei. Localnicii se impart in mai multe tabere: cea rosie care vrea sa omoare regina si cea alba care vrea sa distruga acidul. Lupta crancena are consecinte devastatoare: regina fusese confundata cu sora ei,inima. Un cutremur ingrozitor este raspunsul cetatii la moartea inimii. Porii plang cu lacrimi de sange, armata "Muschi" este inghitita intr-o mlastina vesnica, iar in cetate o obscuritate nemarginita si inepuizabila inghite infometata totul. Decizia instantei judecatoresti, masurata in secunde, a fost facuta: au ramas 6.999.999.999 de suflete nevinovate. Mi-am permis impertinenta de a intreaba: "D-le judecator, cu Maiestatea sa ce se intampla?" Mi-a raspuns ferm: "Multitudinea de ganduri, experiente, sentimente pe care le-a acumulat regina din momentul in care campionul a reusit sa treaca dincolo de bariera ovulului si pana cand traficul moleculelor de oxigen a fost paralizat, ii va putea oferi proprietarului sau proprietaresei un tinut paradisiac personalizat."

metafora.

Exista secunde, minute, ore in care niste emotii nascute in suflet doresc sa evadeze. Trebuie sa se intample ceva spectaculos. Cei doi paznici rotunzi trimit semnale de alarma catre tentaculele caracatitei. Aceasta se trezeste la viata producand socuri de sentimente sfaramate. Fratele ei vitreg primeste semnalul si produce astfel o galaxie de emotii electrocutate. Locuitorii invelisului au parte de seisme puternice ... mii de ganduri si sentimente sunt gata sa erupa prin micii vulcani ai orasului. Moara incepe sa se goleasca ... Atmosfera devine din ce in ce mai tensionata. Copacii negrii de fum se ridica la viata, paznici incep sa planga iar rozatoarele albe se lovesc una de cealalta. Totul se cutremura. Dintr-o data totul se opreste. Un sentiment a fost creat. Mult se strofoaca aceasta cetate sa reproduca aceea mica particula pe care ne-a inzestrat-o Divinitatea - fericirea.

sentimente autumnale

E 14:59. 60 de secunde de tacere cumulate pas cu pas in 3 luni de cripta paradisiaca. De ce ?! Nu ma intreba. Nu poti intelege. Lacrimi secate de bila arzanda se scurg intr-o simfonie declansata de un sentiment covarsitor de fobie. Sufletul tresare in bataia clopotului trezit de ultimele imbratisari insangerate ale amurgului. Sfarsitul se apropie ... Zvonul devine tot mai apasator si mai deranjant. Copacii isi scutura scutul verde in semn de protest al temerii, dar fara rost. Raurile incearca in zadar sa se intoarca in pantecul izvorului. Zmeii cerului resusciteaza vocea cantecului. E prea tarziu pentru regrete. Suspinul fetei virgine de la marginea strazii nu mai impresioneaza pe niciun trecator. Oftatul Lui se resimte in tacerea solemna a strazii. Pietrele se sfarama, geamurile se sparg ... totul se descompune in mii de particule nascute acum 15 miliarde de ani. A ramas nimic. Nimicul este ceva: un nimic. Iar tu, sa nu-ti fa griji; revin la anul, la aceeasi data, la aceeasi ora. Acum, a venit toamna.

moni

2:02 PM.

O zi torida de August. Se apropie ultima zi de munca full-time a soarelui, apoi urmand sa aiba si el timp de cateva luni un part-time job si desigur o bine meritata vacanta. Ascult melodia "Like you'll never see me again" a renumitei cantarete R&B, numita si regina soul-ului, Alicia Keys si imi aduc aminte de sora mea, care se afla acum la aproximativ 9000 de km distanta de mine. Maine este ziua ei de nastere. Cate amintiri, cate peripetii, cata afectiune, cata dragoste, cate promisiuni ... M-am tot gandit ce sa-i cumpar, ce sa-i pregatesc si mi-am dat seama ca niciun lucru de pe acest Pamant nu poate simboliza dragostea mea fata de ea. Intre mine si sora mea este mai mult decat o simpla legatura frateasca. Este ceva care nimeni nu va intelege vreodata. Este un lucru, daca imi permiteti, magic ! Poate suna amuzant, dar daca ne-ati cunoaste, ati ramane socati ! Dragostea noastra frateasca nu are limite, nu are coordinate, nu are greutate, nu are frecventa, nu are lungime, latime, volum ... este pur si simplu un lucru ce pluteste in aerul pe care il respiram, ajungand apoi in nucleul sufletului nostru. Multi oameni se intreaba cum s-a ajuns pana aici. Ei bine, acest lucru nu cred ca tine de educatia parintiilor si cu siguranta ca nu are nicio reteta. Dumnezeu a binecuvantat aceasta legatura, aratandu-Si astfel incontestabila putere. Oarecum e ciudat, chiar misterios, pentru ca in general fratii ori se urasc, ori pastreaza un echilibru intre dragoste si ura intre ei, ori au o legatura frumoasa si normala cum ar trebui sa fie intre oameni ! La noi aceasta legatura este si una "maternala" ! Aceasta dragoste nemarginita a crescut intr-un timp vag si un spatiu nelimitat. Ea isi cheltuia toti banii pe mine, pentru a putea face din mine un om adevarat, dezvoltandu-mi astfel personalitatea si valorificandu-mi talentele. Eu din nimicul meu ii dadeam totul. Acestea sunt maruntisuri. Contrazicerea parintilor, apararea reciproca, dorinta de a fi mereu impreuna, daruirea afectiunii, incurajarii si iubirii neconditionate a creeat o comuniune speciala intre noi. Ea este cea mai importanta persoana din viata mea ! Sunt cel mai fericit, pentru ca orice s-ar intampla pe Pamantul acesta, stiu ca am pe cineva care ma iubeste si care si-ar da si viata pentru mine. Si dupa ce ne vom unii destinele cu niste "straini", noi la fel de legati vom fi. E de nedescris acest miracol rupt din Paradis. Intre noi sunt 9 ani diferenta; atunci cand ea era la liceu, eu eram in scoala primara. In loc sa-si faca temele ei, mi le facea pe ale mele ca eu sa am timp sa ma distrez, stiind ca seara, cand parintii mei soseau acasa, va fi certata pentru ca nu-si vedea de scoala. Ea practica baschetul. Nu exista ca atunci cand se intoarcea din cantonament, sa nu-mi aduca vreo jucarie sau o chestie simbolica. Cand a ajuns la facultate a fost cel mai dureros. Era ca si cand o mama era indepartata de copilul ei si dusa intr-o puscarie. Acolo, la caminul la care a fost cazata, era mai rau ca intr-o puscarie ... totul era murdar, straniu, oameni ciudati etc. Am plans foarte mult dupa ... si cu siguranta si ea. A fost prima lovitura. A fost una grea pentru ca acum eu trebuia sa invat sa ma descurc singur: sa-mi fac temele, sa fac curatenie si sa-mi adun lucrurile. Nu mai exista Moni ! Am fost dat afara din mediul ocrotitor pe care mi l-a creeat ea ! Eram precum un copil razgaiat care nu stia ce inseamna viata, fiindca eu am fost crescut intr-un "incubator", unde mi se faceau toate poftele. Totusi a fost bine ca ea venea in weekend-uri acasa. Am fost la ea la Brasov, acolo facuse facultatea, si am dormit in camin si am fost dus peste tot impreuna cu ceilalti studenti. La varsta de 12 ani eram un expert in ale distractiei studentesti. Acum am inceput sa gust si lumea modei, pentru ca sora mea isi cheltuia toti banii, imbracandu-ma in haine de firma. O alta etapa dureroasa a fost cand a plecat cu bursa in Germania. Am plans zile intregi in hohote ... am suferit mult. De Craciun, cand s-a intors acasa mi-a adus un ursulet imens si o cutie gigantica cu haine, carti si multe altele. Ea mi-a spus ca in fiecare saptamana se ducea la cumparaturi si imi cumpara ceva. Ultimul an de facultate l-a facut in Romania si dupa facultate, a muncit o vreme in Timisoara. Si acolo am ajuns si am fost dus in mall, pe atunci existand mall-uri numai in Timisoara, Brasov si Bucuresti, si mi-a cumparat o groaza de haine ! Am crescut, m-am maturizat, am invatat totul de la Moni ! Ea a fost si este modelul meu in viata ! Cel mai greu a fost cand s-a hotarat sa plece in SUA. Atunci stiam ca va urma viata in adevaratul sens al cuvantului. A fost greu, dar uite ca a trecut. Acum nu ne-am mai vazut de un an si imi este foarte dor de ea. Dar am ajuns la concluzia ca distanta asta ne intareste si mai mult legatura frateasca, facand-o mai valoroasa decat orice lucru pamantesc. Chiar si acum cand munceste mult ca sa se realizeze si are nevoie de bani, si-i cheltuieste pe mine. As vrea sa spun ca nu ideea cumparaturilor ne-a facut relatia atat de magnifica ci faptul ca face totul pentru mine, dragostea pe care mi-o ofera zilnic ! Urmatoarele versuri descriu cel mai bine starea pe care o am acum : " Every time we say goodbye/There's something breaking deep inside/I tried to hide my feelings to keep myself controlled/But somehow I can't deny what's deep inside my soul " Si precum raul stie pe unde sa curga, asa stiu si eu sa te iubesc toata viata si sa fiu alaturi de tine cand ai nevoie de mine, iar precum desertul asteapta ploaia, astfel astept si eu momentul revederii noastre ...imi este dor de tine si imi lipsesti enorm de mult !

Te iubesc, pui !