sentimente autumnale

E 14:59. 60 de secunde de tacere cumulate pas cu pas in 3 luni de cripta paradisiaca. De ce ?! Nu ma intreba. Nu poti intelege. Lacrimi secate de bila arzanda se scurg intr-o simfonie declansata de un sentiment covarsitor de fobie. Sufletul tresare in bataia clopotului trezit de ultimele imbratisari insangerate ale amurgului. Sfarsitul se apropie ... Zvonul devine tot mai apasator si mai deranjant. Copacii isi scutura scutul verde in semn de protest al temerii, dar fara rost. Raurile incearca in zadar sa se intoarca in pantecul izvorului. Zmeii cerului resusciteaza vocea cantecului. E prea tarziu pentru regrete. Suspinul fetei virgine de la marginea strazii nu mai impresioneaza pe niciun trecator. Oftatul Lui se resimte in tacerea solemna a strazii. Pietrele se sfarama, geamurile se sparg ... totul se descompune in mii de particule nascute acum 15 miliarde de ani. A ramas nimic. Nimicul este ceva: un nimic. Iar tu, sa nu-ti fa griji; revin la anul, la aceeasi data, la aceeasi ora. Acum, a venit toamna.